Noutăţi

  • Festivalul-Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Cânt și Joc pe Hârtibaci” 2022

    24.10.2022

    Până în data de 27 octombrie 2022, tinerii solişti vocali de muzică populară din România și din diaspora se pot înscrie la preselecţia celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului - Concurs Naţional al Interpreţilor Cântecului Popular Românesc „Cânt și Joc pe Hârtibaci”, manifestare organizată de Primăria Orașului Agnita și Casa de Cultură ,,Ilarion Cocișiu" Agnita, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii” Sibiu.
    Conform Regulamentului Festivalului, la preselecţie sunt admişi solişti vocali amatori, cu vârsta cuprinsă între 16 și 30 ani. 
    Fiecare concurent va interpreta două melodii specifice zonei pe care o reprezintă, dintre care una fără acompaniament orchestral (doină, baladă sau cântec doinit) și o piesă cu acompaniament muzical. 
    Înscrierea se face, până în data de 27 octombrie 2022, prin completarea şi trimiterea fişei de participare la adresa casadeculturaagnita@gmail.com.
    Preselecţia va avea loc în data de 02 noiembrie 2022, la sediul Casei de Cultură ,,Ilarion Cocişiu” din Agnita, str. Şcolii, nr. 1, între orele 1500 – 1900 .
    Detalii suplimentare: Casa de Cultură ,,Ilarion Cocişiu” Agnita, telefon 0269/510345, mobil: 0762/206703.

    Acțiunea este cuprinsă în Agenda pentru cultură finanțată de Consiliul Județean Sibiu.